Siempre Contra

September 27, 2006

De ce?

Filed under: Grrrls! — siemprecontra @ 10:41 am
De ce imi place sa-mi petrec timpul cu persoane de genul? Pentru ca scriu posturi ca asta, pentru ca ne putem gasi linistite la o bere si sa aberam ore in sir dar si sa discutam serios cand e cazul, punand punctul pe i in cazul unor probleme care ne privesc in mod direct. Pentru ca fac parte din acea categorie de oameni care nu vad totul in alb si negru, sunt acei oameni care incearca sa darame stereotipurile. Pentru ca sunt cele mai libere persoane pe care le cunosc, departe de gandul mintilor indoctrinate. Pentru ca ne distram impreuna, pentru ca facem skanking pe scena atunci cand e barul gol.  Pentru ca putem purta o conversatie fara sa ne intrerupem una pe alta, pentru ca varsta nu conteaza. Pentru ca sunt femei destepte, care au ceva de zis, sunt femei din lumea artelor, sunt persoane interesate de binele celor din jur. Ptr. ca au rabdare si pot argumenta. Pentru ca atunci cand ma enervez, sunt impulsiva si exista ele sa ma calmeze si sa-mi spuna ca n`are rost.. pentru ca imi trimit citate ca:

“There is always something to do. There are hungry
people to feed, naked people to clothe, sick people to
comfort and make well. And while I don’t expect you to
save the world I do think it’s not asking too much for
you to love those with whom you sleep, share the
happiness of those whom you call friend, engage those
among you who are visionary and remove from your life
those who offer you depression, despair and
disrespect.” (nikki giovanni)
Business Broker

New obsession

Filed under: Music — siemprecontra @ 10:40 am

Coloana sonora de la Kill Bill, dar in special  Bernard Hermann - Twisted nerve . Download aici.

Business Broker

September 26, 2006

Dimineatza *suge*!

Filed under: Critic, Dume, Personal — siemprecontra @ 10:42 am
Iar am fost nevoita sa ma trezesc inainte de vreme, de data asta chiar prea devreme. 7 a.m. e crima si pedeapsa pentru mine! Cu ochii aproape inchisi am facut un dus, de cafea n-a mai fost timp, ca deh, trebuia sa ajung la politie sa-mi depun dosarul pentru permis. Mama ma tot grabea: “E tarziu.. ce astepti???”Murea politia fara mine, stateau in apa. Am reusit sa plec intr`un final, m-a zdruncinat un maxi-taxi pana acolo de mi-a imprastiat ideile. Ajunsa la locul faptei, ok… ce caut eu aici? A! Dosarul! Unde tre` sa merg, oare? :-? Nu va suparati, unde e camera 56? Drept inainte? La subsol? (Sobolanilor!).
Am coborat niste trepte infecte, care parca erau facute ptr. .. politai.. si am vazut cea mai ciudata rampa pentru oameni cu probleme locomotorii, pacat ca nu e voie sa fotografiezi inauntru. Oricum nici aparat n-am, dar stau hienele cu ochii pe tine, doar doar sa faci vreo miscare gresita ca sa-ti reaminteasca bland ca te afli intr`un sediu al Politiei. Bla bla..

Ajung si la camera 56, care de fapt era un ghiseu infect, cu un gea.. nu!, cu o portitza mica pe unde sa-ti bagi… dosarul, si bineinteles la care trebuia sa te apleci astfel incat toti din spatele tau sa-ti observe indeaproape fundul.

A durat 2 minute toata smecheria. oK, next stop, medicul de familie. Scutiri, adeverinte si trimiteri medicale spre Institutul de Alergologie Bwcale. Interesanta a fost asteptarea, desi nu sunt o fire prea rabdatoare, dar.. avand in vedere ca la rand aveam vreo 4 mosi si babe in fata, nu aveam de ales. Am scapat repede de privirile lor iscoditoare dupa ce mi-am anuntat un prieten la telefon ca daca se mai uita vreun mos urat la mine cat stau aici, incep sa-i bat rand pe rand, oricum Politia nu are ce sa-mi faca, daca nu am patit nimic atunci cand i-am scos ochiul mosului care s-a uitat urat la mine, acum sigur nu patesc nimic, privind dulce spre cei din jurul meu. >:) Mwhaha. That was easy.

Scriam un mesaj pe telefon si un mosulica simpatic se apropie:

El: Vede si filme telefonul tau?

Eu:Nu, nu-i atat de performant.

El: Era bun unul de asta pe vremea razboiului. Nu era nevoie de 3 oameni sa care un telefon al carui cablu se intindea pe o lungime de un km.

Eu: *rolling eyes*

… si discutia a continuat vizand in principal incompetenta si lipsa de interes a medicilor.

Am intrat in cabinet, am iesit.. oK, now CAFEA!

A intrat in primul fast food, mi-am luat o cafea, am cumparat “Gandul” si paream cea mai ocupata persoana in viata. Beam din cafea si citeam titlurile ziarului cat asteptam la semafor.

Am intrat si intr-un magazin sa vad daca pana la urma imi gasesc vreo pereche de pantaloni sport. Bineinteles ca cretina aia nu stie ce inseamna panataloni sport si-mi oferea ba pijamale, ba pantaloni negri luciosi, 3 sferturi.

Am trecut pe la bunicu.. am stat cu el vreo ora, bineinteles, fara sanse de comunicare din cauza morfinei. Macar era linistit.

Apoi, discutie intre doua pustoaice 16..17 ani in drum spre casa:

- Fata, tu esti proasta, acum serios.. Da, f***-te odata cu el si scapa de povara asta a virginitatii!

- Da` tu? Daca-ti place asa de mult, ce nu ti-o pui tu cu el?

- Mi-am pus-o! Acum 2 ani.

- Tot cu el??

- Da, merita.. e bun ptr. prima oara.

………………………. (ok, asta se incadreaza la categoria “ma amuzo-sperie, inspre sperie pur ca sa nu zic ca e aproape terifiant) . “Copiii din ziua de azi.. cresc atat de repede!”.. si prost.
And so, am depasit si am mers mai departe putin dezorientata.

Cafea! Iar!

September 25, 2006

Inutil(a)

Filed under: Personal — siemprecontra @ 10:45 am
Vine un moment in viata cand iti dai seama ca esti inutil. Nu complet inutil, doar inutil in fata bolii. In fata cancerului. Cum ai putea ajuta un om care se uita in ochii tai, pierdut.. iar tu fara sa stii ce sa faci il intrebi sec “ce te doare?” cu frica sa nu`l deranjeze intrebarea si sa se “dezlantuie” o furtuna de lacrimi si tipete. Asa am fost astazi. Inutila. Ma uitam la el, slab.. Ma uitam la mainile lui, subtiri cat o rigla, maini strabatute de niste vene iesite extrem de tare in relief, de parca si ele urlau dupa o sustragere din corpul bolnavului. O umflatura in dreptul ficatului il face sa se cerceteze si sa spuna “nu mai am mult”. Ochii, impaianjeniti din cauza morfinei, privesc undeva departe.. poate ei vad ceva ce ochii mei nu reusesc sa perceapa.
… m-a speriat. A tipat! A tipat sa iasa acele femei (imaginare) imbracate in negru din camera. Am vrut sa`l linistesc, sa`i spun ca nu e nimeni, dar ar fi fost inutil, asa ca m`am comformat si le-am spus sa plece. La inceput m-au refuzat, dar am insistat (la cererea lui) .. apoi el mi-a zis ca au plecat.

Iar tipa.. de data asta de durere. “Ce simti?” [stupida intrebare pe care i-am adresat`o].. raspunsul m-a lasat fara respiratie: fulgere in ficat, imi doresc sa mor odata  si isi da cu sticla de apa in cap.

L-am intrebat daca se grabeste undeva.. a zambit si mi-a zis “la dracu`..”. M-a facut sa ma cutremur iar, desi el era zambitor. Nu am crezut ca o sa stau vreodata pe marginea patului sa-l vad cum moare, mai ales ca`l stiam cel mai plin de viata om, cel mai glumet, cel mai destept, cel mai iubitor, stalpul familiei.

M-am simtit iar inutila cand a strigat din nou de durere si a cerut sa i se faca morfina. Am iesit din camera, nu am rezistat sa stau langa el.. am fost pe balcon, am luat o gura de aer.. si m-am intors dupa 5 minute. “Credeam ca ai plecat.. cine vrea sa mai stea langa unu` ca mine? Cauta`mi paiul de la sticla. Era pe scaun, dar a cazut.” .. bineinteles, incep sa caut acel pai. “uita`te sub fotoliu, poate e acolo”, ma aplec si-l caut. Nici urma de pai. “uita`te sub pat” .. nici acolo nu era. “ia intreab`o pe bunica`ta unde`i”.. evident, am intrebat. Mi-a zis sa stau linistita ca nu-i nici un pai, e doar efectul morfinei. “Cauta`l!!! Ca este acolo!!”
… m-am dus si am cumparat un pai.

Theme Designed by Business Broker