Siempre Contra

S-a terminat. Pentru moment. Ce frumos a fost! Ce bine a iesit! Ce emotii aveam! Fara incidente majore marsul impotriva discriminarii, tinut vineri, 10 noiembrie a fost un succes.

Totul a inceput in jurul orei 14.00 cand la Victoriei au inceput sa apara unul cate unul, participantii la manifestatie. Am ajuns si noi, ne-am recunoscut repede, desi 3 sferturi din noi aveam fetele acoperite cu cate o bandana din motive lesne de inteles, dar totusi.. sa le explic:

• Marsul a fost foarte mediatizat, astfel ne-am trezit pe cap cu jde mii de reporteri, care mai de care cu camere mai profesionale, pregatiti sa surprinda orice miscare a manifestantilor.
• Siguranta noastra dupa acest mars nu era asigurata de jandarmi, decat pana la Izvor, deci.. de acolo ne descurcam.

Cum am ajuns am inceput sa impart repede Manifestul pe care cu greu am reusit sa-l scot la imprimanta (defectiuni tehnice). Cei adunati pareau destul de interesati, iar trecatorii se uitau la noi ca la masini straine. Cea mai frecventa chestie pe care am afirmat`o ieri trecatorilor cu priviri iscoditoare a fost probabil “Nu suntem teroristi!”. Or fi inteles aspectul? Nu stiu, sa vedem…

Cativa dintre noi s-au afisat cu creste, evident spre atractia reporterilor care nu-i mai slabeau cu fotografiile si cu intrebari stupide. De asemenea nici mie nu mi-a fost usor. Am facut greseala sa-i spun unui fost coleg de liceu, momentan student la jurnalism, venit la eveniment pentru a intocmi un articol, ca ma numar printre organizatori. So, “pe ea!”. Totusi, am refuzat politicos sa raspund unor intrebari de-a dreptul stupide si adresate doar pentru a ne enerva si pentru a scoate cateva injurii de la noi. Dar NU, nu am facut asta. Unii erau chiar dobitoci. Cu “Manifestul” in fata ei tot ne intrebau de ce suntem acolo, cand motivele erau clare, scrise negru pe alb, era o parere colectiva, toti eram acolo pentru acelasi lucru, toti doream o schimbare. Ca tot suntem la capitolul reporteri.. o alta asa-zisa doamna reporter de succes asalta pe participantii la mars, in special pe cei care faceau parte din Romani Criss cu o sumedenie de intrebari impertinente. Le lasam pe restul si ne ocupam de cea mai auzita acolo: “Da-mi exemplu de o situatie cand ai fost discriminat.” Ei, bine, draga doamna, oamenii cu care ati discutat nu erau niste pustani ca noi, desi si noua ar trebui sa ne acordati ceva respect. Noi am trecut cu vederea forma de adresare, dar cred ca acele persoane trecute de 30 de ani care au fost prezente nu au apreciat foarte mult impertinenta dumneavoastra. Ati primit 3 raspunsuri cu situatii, nu va este oferit si al 4-lea si atunci afirmati: “Inseamna ca nu exista discriminare!”. Cu greu m-am abtinut sa nu-i povestesc cate ceva despre discriminari…

In fine, am pornit incetisor spre Romana, pe drum scandand sloganuri ca:

• Toti diferiti, toti egali!
• Alerta Antifascista!
• Jos sexismul/rasismul/homofobismul
• O singura rasa, rasa umana!

.. si altele.

Am avut de asemenea si cateva steaguri si bannere. Traseul a fost destul de lung dar nu foarte obositor. Ne-am oprit aproape de Izvor in dreptul locului in care se va construi un monument al Holocaustului [multam de corectura, ma grabeam] apoi ne-am continuat drumul spre Pta Mihail Kogalniceanu, respctiv Underworld pentru a urmari cateva filme tot pe baza discriminarii si mai tarziu, pentru a ne relaxa la concert.

Incidente majore nu au fost cu exceptia unui dinaintea marsului, cand cativa manifestanti au fost ghiciti de niste simpatizanti ai miscarii de dreapta si au fost batuti, din cate am inteles, unul alegandu`se cu capul spart.

Cateva poze aici: